A fost prezentat Programul Cultural al Proiectului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

Luni, 12 decembrie, la Cinema Victoria, a fost prezentat Programul Cultural al Proiectului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Pe scurt ce ne așteaptă în 2023? Peste 2.000 artiști. 30 de evenimente în medie pe săptămână. Expoziție Victor Brauner și Constantin Brâncuși. Festivaluri de muzică, dintre care cele mai importante ar fi Codru, Flight Festival, Jazz X, Simultan.   Bienala Art Encounters (aflată la a cincea ediție). Festivaluri tematice (teatru, circ, spectacole stradale, spectacole pentru copii). O ...

Read More

REVOLTA” VINE LA TIMIȘOARA, LOCUL UNDE A ÎNCEPUT REVOLUȚIA DIN DECEMBRIE 1989

„Acum aproape 30 de ani, pe 16 decembrie 1989, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate!” și „Vrem o țară liberă!”. A fost prima scânteie, care a provocat, după mai multe zile de luptă, căderea comunismului în România. La exact 30 de ani după Revoluția Română, Regal de Balet vine la Timișoara cu o reprezentație specială a primului spectacol de balet inspirat după evenimentele din 1989, numit „Revolta”. Spectacolul în două ...

Read More

Prima expoziție din România de design multisenzorial, SENSORIA, este la Timișoara

Dacă nu ați fost de mult timp la o expozitie inedită, acum este momentul să o faceți. Prima expoziție din România de design multisenzorial, SENSORIA, va fi în Timișoara în perioada 1-6 noiembrie la Bastionul Theresia. Expoziția este organizată de Timișoara Design Days și Cluj Design Days și este acompaniată de un design happening, un fashion show și tururi ghidate pentru copii. Publicul va avea posibilitatea de a interacționa cu ...

Read More

Spectacolele lunii mai în Timișoara

Teatrul este despre celălalt, dar în primul rând este despre noi. Fiecare se regăsește într-o piesă sau într-un act, teatrul este despre oameni, idei, povești dar mai ales emoții. Începând cu luna mai vă invit la teatru. Teatrul National Timisoara vă propune în luna mai o serie de spectacole. Joi 2 mai – ora 19.00 – Sala Mare a Teatrului Național – Disney: Beauty and the beast în regia lui Szilard Somogy. Spectacolul ...

Read More

Cea mai fotografiată clădire din Timișoara

Cea mai fotografiată clădire din Timișoara este cu siguranță Casa Brück. Unii poate știu, altii poate nu știu care este povestea acesteia. Casa Brück se află pe strada Mercy nr. 9, colţ cu Piaţa Unirii și a fost construită între anii 1910-1911 de către arhitecţii Székely László şi Arnold Merbl, la propunerea proprietarului de la acea vreme, farmacistul Salamon Brück. Clădirea a fost construită în stilurile Art Nouveau şi Secession. Deși casa ...

Read More

Eroii nu mor niciodată

Eroii nu mor niciodată…așa ar trebui să înceapă orice poveste despre Revoluția din 1989. La Timișoara a început totul. Azi în Timișoara mâine în toată țară… Orice turist care vine în Timișoara și nu numai, ar trebui să viziteze Memorialul Revoluției, pentru a vedea imagini inedite de la acea vreme, cum și de unde a început totul, de unde a început libertatea românilor în 1989. În acest spațiu Asociația “Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie ...

Read More