Unde bem cea mai bună cafea de specialitate din Timișoara?
Dacă ești băutor de cafea sigur știi să apreciezi o cafea bună. O cafea bună din punctul meu de vedere este o cafea de specialitate.
Încă de la început trebuie spus că nu oricine poate bea o cafea de specialitate. Unii o consideră prea tare, alții o consideră acidă. Eu unul o prefer și parcă nu mai pot bea altă cafea, acesta fiind și motivul pentru care mi-am comandat deja acasă un espressor.
Va recomand să încercați cel puțin o dată să beți o cafea de specialitatea și asta neapărat fără zahăr. Întrebarea care o pune un obișnuit al acestor locuri… Columbia? Ethiopia? Kenya? Guatemala? De la ce fermă este adusă? La ce altitudine crește cafeaua? E acidă? Întrebări care poate pentru necunoscutor pot părea inutile.
Timișoara începe încet, încet să intre pe harta orașelor unde sunt localuri care servesc cafea de specialitate. Mai jos sunt cafenelele care servesc cafea de specialitate, indiferent de țara de origine, fie că e Columbia, Kenya, Ethiopia, Guatemala, Peru, etc.
Coffeerize – situată pe strada Emanuil Ungureanu, nr. 5 te așteaptă să-i treci pragul. Cum intri în cafenea, primul lucru care îți atrage atenția sunt desenele de pe pereți. Aici poți savura o delicioasă cafea din Columbia. Eu unul, m-am delectat cu un flat white și un cold brew. Programul? Luni-vineri: 7.30-18.30, sâmbătă 9.30-18.30 iar duminica 9.30-17.30.
Cooperativa Fru Fru – situată în cadrul Busssines Center din Piața 700, este un loc puțin mai mare decât un coffee shop normal deci poți savura liniștit un flat white sau un espresso împreuna cu prietenii. Cafeaua este adusă de la cei de la Origo, deci este o garantie a calității acesteia. Atenție însă, programul este de luni până vineri între orele 8-17.
Doppio – deschisă nu demult, își face loc pe harta cafenelelor de specialitate din Timișoara. În cafeneaua, situată în plin centru, pe b-dul Republicii, nr. 6, o tipă tare simpatică te așteaptă cu un zâmbet larg și te întreabă cu ce cafea te servește. Ultima dată când am fost aici am băut 2 flatwhite în interval de 20 de minute, ceea ce spune multe despre cafeaua ce se servește aici.
Garage Cafe – este singurul loc unde se și prăjește cafeaua în Timișoara. Poți savura o cafea bună alături de un mic dejun sau de niște deserturi extraordinare care îți lasă gură apă. Recomand un cappuccino grande băut alături de o tartă de zmeură. Ah, și nu trebuie ratat batonul de ciocolată care este bombă. Aceleași bunătăți și cafea le puteti găsi și în Garage Bakery, situat pe str. Dacilor, nr. 8 (in Piata Traian). În incinta Iulius Town unde se află Garage Boutique veți putea savura aceeași cafea bună și aceleași produse delicioase.
Mokum – prima cafenea de specialitate din Timișoara. Aflată pe stradă Eugeniu de Savoya (aproape de Piata Unirii) te întâmpină cu o varietate de feluri de cafea. Atmosfera în cafenea este una deosebită, locul fiind amenajat foarte cool.
Narative Specialty Coffee – singura cafenea ce nu este situată în zona centrală a orașului, te așteaptă pe Splaiul Tudor Vladimirescu (lângă clădirea Nokia). Cafeaua? Rwanda, Ethiopia, Burundi și mai nou Honduras. De asemenea tot aici poți savura cafea decofeinizată din Mexic. Alături de o cafea bună poți savura un croissant proaspăt sau un cheesecake. De asemenea, de aici poti cumpăra cafea proaspăt prăjită chiar de ei.
Ovride Specialty Coffee – probabil cel mai mișto loc unde poți servi o cafea de specialitate. Unde il poți găsi? Pe strada Lucian Blaga, nr. 6. Încă de la început, ești sfătuit să nu bei cafeaua cu zahăr. Aici poți savura cafeaua alături de un banana bread sau un carrot cake delicios. Barista-ul de aici îți poate satisface toate curiozitățile legate de cafea, de la culesul ei, la uscare, prăjire și în final prepararea ei. Tot aici poți lua și micul dejun (waffles și sandwich-uri) experiența fiind completă. Având în vedere că vine vara, poți savura cafeaua și pe terasa amenajată special.
Roasterra, este situat în Piața Unirii, pe strada Emanuil Ungureanu. Interiorul este unul deosebit, foarte cosy, cu „povestea cafelei” pe perete. Este de fapt, un desen care îți explică întreg procesul cafelei, de la etapa plantării, la recoltare, prajire și până la savurarea cafelei în ceașcă,
Street Coffee Roasters Timișoara – este situată în plin centru pe strada Alba Iulia. Prima data i-am descoperit în Oradea unde am savurat un espresso. Cafeaua servită este prăjită chiar de ei în propria prăjitorie. În cafenea se servește Columbia, Ethiopia și mai nou Guatemala. Designul interiorului este unul deosebit la fel ca și gustul cafelei ce o servesc. Programul este de luni până vineri de la 7-17, iar sâmbătă și duminică de la 9-17.
Stația de cafea – ce poate să fie mai mișto decât să savurezi un espresso bun și să asculți un vinil al celor de la Queen? Pe lângă conversația deosebită purtată cu barista-ul de aici, mi-a plăcut vibe-ul bun și muzică de calitate ce se aude pe vinil în fundal. Nu în ultimul rând cafeaua te face să revii și a doua și a treia oară…Adresa? B-dul Revolutiei din 1989, nr. 13.
Ted’s Coffee, deschisă și ea recent în cadrul Bussines Center te așteaptă să-i treci pragul și să-i descoperi aromele. Chiar dacă designul este asemănător cu cel de la Starbucks, cafeaua nu e deloc asemănătoare. Aici poți servi un house blend – format din cafea din Ethiopia, Brazilia, Peru, El Salvador și Guatemala. Programul este și el unul mai special de luni până vineri în intervalul 8-17.
Typica Specialty Coffee – situată pe str. Vasile Alecsandri nr. 9. Aici poti servi Hacienda Sonora, probabil top 3 cafele de anul acesta. Cafeaua servită aici este prăjită de Fjord în Berlin. Cafeaua provine din Costa Rica și se remarcă prin gustul tropical de ananas, papaya, cu un postgust lung și dulce de rom și melasă. De luni pana vineri între 8-18, sâmbăta de la 10-18 și duminica de la 12-18 îi poți trece pragul.
Situată pe B-dul Take Ionescu, nr. 71, în apropriere de Isho, yOyO te așteaptă într-o atmosfera cool să descoperi gustul cafelei de specialitate. Din discuția purtată cu barista-ul de aici, s-au organizat și se vor organiza degustări de cafele. Deci trebuie să găsiți locația pentru a merge cel puțîn o dată la o degustare de cafea. Programul? De luni până vineri în intervalul 7.30-17.
În toate aceste localuri, puteti cumpăra boabe de cafea de specialitate în cazul in care doriti să savurați o cafea bună și acasă.
Odata ce ajungi să savurezi o cafea de specialitate cu siguranță vei deveni dependent de ea.
Enjoy!